CREAREA UNUI BRAND PERSONAL ONLINE

Imaginea dvs. este ceea care vă diferențiază de ceilalți profesioniști. Aceasta ar trebui să reflecte valorile, abilitățile și experiența dvs. într-un anumit număr de medii online şi offline. CV-ul, apariția personală și rețeaua de contacte fac parte din această imagine, dar prezența și acțiunile dvs. în social media sunt modul prin care majoritatea recrutorilor și angajatorilor vor ajunge să vă cunoască.

 Rețeaua dvs. socială reflectă abilitățile dvs. profesionale?

Este vital să vă asigurați că rețelele dvs. sociale reflectă brandul dvs. personal și profesional într-o lumină cât mai bună.

Aspecte importante

  • Orice profil pe care îl aveţi online trebuie considerat ca parte a imaginii dvs. personale sau profesionale.
  • Fiți conștienți că este posibil ca potențialii angajatori să se uite peste aceste profile pentru a-și face o primă imagine despre dvs.
  • Acordați întotdeauna atenție la ce postați sau distribuiți și asigurați-vă că prezentați întotdeauna lucruri ce vă pun în valoare.
  • Brandul dvs. profesional este imaginea pe care o văd angajatorii și colegii din industrie, nemaifiind vorba doar despre CV.

Profilul dvs. LinkedIn

Simplul fapt că aveți un profil pe LinkedIn nu este suficient, trebuie să vă implicați în sectorul sau în aria dvs. de activitate. Din fericire, prin intermediul LinkedIn vă puteți conecta foarte ușor cu alți profesioniști și să găsiți grupuri din domeniul dvs. Mai jos regăsiţi câteva modalități de a vă creşte vizibilitatea și pentru a afla mai multe despre ultimele evoluții din domeniul dvs.

1. Postați idei

LinkedIn oferă posibilitatea de a vă prezenta abilitățile și interesele. Asigurați-vă că postați și distribuiți articole care vă interesează și sunt relevante pentru industria dvs.

2. Creaţi conexiuni

Unul dintre cele mai importante beneficii ale platformei LinkedIn este că vă oferă posibilitatea de a vă conecta cu oamenii. Aveți grijă să nu exagerați, deoarece calitatea conexiunilor dvs. pe LinkedIn este mai importantă decât cantitatea, astfel conectați-vă cu persoanele pe care le considerați relevante.

Notă: Conectarea la pagina Hays de pe LinkedIn este locul perfect de a începe!

3. Aderaţi la grupuri

Grupurile vă oferă posibilitatea de a afla mai multe despre industria dvs., punând întrebări și conectându-vă cu alte persoane. Cele mai multe grupuri sunt create pentru anumite interese și industrii, prin urmare, căutați-le pe cele mai relevante pentru dvs. în domeniul și orașul dvs.

4. Urmăriți paginile companiilor

LinkedIn este creat pentru a ajuta oamenii să-și găsească locuri de muncă. Prin găsirea organizației și prin căutarea unor persoane care lucrează pentru compania cu denumirea locului de muncă similară cu a dvs., le puteți revizui profilul și responsabilitățile lor cheie. Acest lucru vă oferă o idee către ceea ce ar trebui să aspirați, dacă doriți să lucrați pentru această companie în viitor.

5. Abilități și mențiuni

Listați-vă abilitățile și lăsați profesioniștii pe care îi contactați să le aprobe. Acest lucru conferă un rating aptitudinilor dvs. bazat pe feedback de la alți utilizatori, este o modalitate foarte bună de a demonstra potențialilor angajatori nu numai competențele dvs., ci și beneficiile pe care le-ați adus organizațiilor pentru care ați lucrat.