3 soluții pentru a facilita recrutarea în domeniul energiei regenerabile în 2024

Dacă ești interesat(ă) de acest subiect, probabil ai aflat deja că Directiva UE privind energia din surse regenerabile a stabilit principal obiectiv realizarea neutralității climatice până în 2050, cu o țintă clară de reducere a emisiilor nete de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030. Pentru ca acest lucru să fie realizat, sunt necesare măsuri în ceea ce privește infrastructura de tranziție la energia regenerabilă. Implicit, este nevoie de milioane de specialiști, care conform experților în recrutare sunt greu de găsit. Mai exact, se estimează că până în 2030, la nivel global va exista un deficit de 7 milioane de specialiști care ar putea susține infrastructura verde, cum ar fi parcurile eoliene, panourile solare și stațiile de încărcare a vehiculelor electrice. De aceea, putem afirma că industria energetică se confruntă cu o lipsă acută de talente specializate în domeniul energiei regenerabile.
 
În cele ce urmează, vom prezenta trei soluții care ar putea ajuta organizațiile să găsească experții în domeniul energiilor regenerabile de care au nevoie pentru a-i susține în atingerea obiectivelor de sustenabilitate.
 
  1. Investiții în recalificarea forței de muncă 
Pentru a face față cererii tot mai mari de experți în energie verde, multe companii caută să își perfecționeze și să își recalifice forța de muncă actuală. În sectorul energetic se angajează în prezent 32 de milioane de specialiști la nivel global în domeniul combustibililor fosili, mulți dintre aceștia alcătuind o forță de muncă îmbătrânită care lucrează și astăzi cu sursele tradiționale de energie pentru a alimenta comunitățile și transportul. Dar cum pot acești specialiști din domeniul energiei neregenerabile să facă parte din tranziția ecologică? Recalificarea este soluția.

La nivel european, sunt promovate programe suport, cum ar fi Un pact pentru competențe, care să susțină sectorul public și cel privat în inițiativele lor de recalificare în domeniul energiilor regenerabile. Iată care sunt câteva dintre beneficiile acestor programe:
 
  • Susținerea specialiștiilor cu vechime în domeniul energiei care își doresc să rămână la curent cu schimbările și să fie competitivi pe o piață energetică în continuă evoluție.
  • Atragerea de noi specialiști în domeniul energiei care caută noi oportunități de a-și dezvolta cariera în domeniul sustenabilității.
  • Sprijinirea organizațiilor, asigurându-se că acestea se pot adapta la tranziția ecologică prin furnizarea unei forțe de muncă agile, cu competențe specifice pentru noile sisteme energetice.
       2. Creșterea numărului de femei în industria energetică
 
Deși femeile reprezintă 39% din forța de muncă la nivel mondial în toate industriile, în sectorul energetic reprezintă un procent mult mai mic, de doar 16%. Acest decalaj între femei și bărbați împiedică companiile să aibă acces la talente valoroase, care pot contribui la o tranziție mai ușoară. 

În domeniul educației, studentele pot fi descurajate să urmeze o carieră în domeniile STEM din cauza percepției că aceste cariere sunt destinate majoritar bărbaților. De asemenea, ele pot fi descurajate mai târziu de o prejudecată de gen - femeile care lucrează în domeniul energiei sunt plătite cu 20% mai puțin decât bărbații și dețin doar între 12% și 17% din funcțiile de conducere, în funcție de subsector.

Având în vedere presiunea din ce în ce mai mare de a îndeplini obiectivele de sustenabilitate, organizațiile nu își pot permite să rateze ceea ce ar putea fi o piață relativ neexploatată – a femeilor experte în energie. Așadar, întrebarea este: cum pot contribui organizațiile din domeniul energiei regenerabile, la promovarea echității și incluziunii femeilor în acest sector?
 
La nivel educațional, este important să se dezvolte stagii de practică și programe universitare destinate studenților de sex feminin. De asemenea, organizarea de târguri și evenimente cu ocazia unor zile importante, cum ar fi Ziua internațională a femeilor și fetelor în știință, în cadrul cărora să se promoveze carierele în industria energetică, reprezintă o altă soluție.
 
Unele organizații iau deja măsuri pentru a atrage și recruta femei în sectorul energetic prin crearea unor planuri de carieră clare și transparente, a unor medii de lucru deschise și a unor grupuri de sprijin. Iberdrola, lider mondial în domeniul energiei regenerabile, a lansat Forumul "Femei cu energie" în 2019,  o platformă de prezentare a liderilor femei din sectorul energetic și a angajamentului companiei de a crește numărul de femei din acest sector.
 
Cele mai recente sondaje din Ghidul Salarial Hays au arătat că, în 17 țări din Europa continentală și Orientul Mijlociu, 36% dintre femeile din sectorul energiei și al energiei regenerabile se simt nemulțumite sau foarte nemulțumite de locul lor de muncă actual. Acest lucru are legătură și cu multiplii factori ce țin de posibilitatea de evoluție în carieră și pachetul financiar. Organizațiile ar trebui să își extindă pool-ul de talente în domeniul energiei și să apeleze la forța de muncă feminină pentru a facilita tranziția către energia verde în următorii ani.
 
     3. Accent pe diversitatea candidaților 

Prin crearea și abordarea unui grup extins de candidați, organizațiile pot acoperi cererea mare de talente în domeniul energiei regenerabile.

Există mai multe moduri de a privi diversitatea. "Diversitatea cognitivă", adică persoanele cu perspective divergente care dispun de un set bogat de abilități, cum ar fi gândirea critică și rezolvarea creativă a problemelor, a fost adesea asociată cu performanțe ridicate. Capacitatea de a inova este esențială pentru ca organizațiile să se dezvolte în sectorul energiei regenerabile, care evoluează cu rapiditate.
 
O altă opțiune pentru a spori diversitatea forței de muncă este de a căuta candidați care lucrează în prezent în alte sectoare. Companiile energetice pot beneficia de expertiza persoanelor care dețin competențe transferabile și care pot contribui, de asemenea, la tranziția verde. În timp ce sectorul energiei regenerabile necesită cunoștințe specializate în domeniile STEM, acesta reprezintă, de asemenea, o oportunitate pentru angajații cu expertiză în alte domenii.
 
Specialiști valoroși din afara domeniul STEM: 
  • Manageri de proiect care să supravegheze proiecte de energie regenerabilă, cum ar fi crearea unei instalații de energie solară.
  • Experți financiari care să ofere consultanță cu privire la viabilitatea economică a inițiativelor durabile.
  • Specialiști în domeniul juridic pentru a se asigura că organizațiile respectă cadrele de reglementare.
  • Profesioniști din domeniul tehnologiei, cum ar fi experți în Big Data, ML și AI sau dezvoltatori de software pentru a gestiona datele și a crea sisteme de generare a energiei mai eficiente, pentru a optimiza distribuția în rețea și pentru a anticipa defecțiunile echipamentelor în vederea programării lucrărilor de mentenanță. 
Pentru a atinge obiectivele UE și pentru a trece la o economie bazată pe energie verde, companiile trebuie să ia în considerare candidați din diverse sectoare și zone geografice. În același timp, recrutarea de talente pe piețele emergente și în regiunile în care sectorul energiei regenerabile este în expansiune poate deveni un avantaj competitiv pentru organizații, în dezvoltarea către sustenabilitate.
 
Pentru a atinge obiectivele UE și pentru a trece la o economie bazată pe energie verde, companiile trebuie să ia în considerare candidați din diverse sectoare și zone geografice. În același timp, recrutarea de talente pe piețele emergente și în regiunile în care sectorul energiei regenerabile este în expansiune poate deveni un avantaj competitiv pentru organizații, în dezvoltarea către sustenabilitate.

Investițiile în perfecționarea și recalificarea profesională, includerea femeilor și sprijinirea diversității forței de muncă sunt pași esențiali pentru asigurarea de talente specializate în sectorul energiei regenerabile. În condițiile în care industria se confruntă cu o deficiență fără precedent, organizațiile trebuie să construiască o forță de muncă care să contribuie la soluții durabile și să sprijine tranziția către surse de energie mai puțin poluante.

Contactează-ne pentru a discuta despre o soluție personalizată privind talentele și forța de muncă, care îți poate fi de ajutor pentru a te orienta în contextul lipsei de talente în domeniul energiei regenerabile.

DESPRE AUTOR

Beatriz Pons face parte din echipa Hays Spania de 6 ani, în calitate de Business Manager pentru industria energetică. Aceasta are o experiență de 12 ani în diverse companii, în diverse domenii conexe dezvoltării afacerilor și recrutării de specialiști. De asemenea, Bea colaborează în cadrul Comitetelor sectoriale atât la nivel național, cât și internațional.

 

Are we already connected?
 
      
 

Why to recruit with Hays?