O COMPANIE AMERICANĂ SPECIALIZATĂ ÎN INGINERIE CLOUD INTRĂ PE PIAȚA IT DIN ROMÂNIA
Pentru a oferi soluții și servicii Cloud de cea mai înaltă calitate, Intuitive.Cloud intenționează să angajeze anul acesta peste 200 de profesioniști IT pentru 10+ poziții diferite în România și Ungaria, în colaborare cu partenerul de recrutare Hays.
Înființată în urmă cu 12 ani, Intuitive.Cloud s-a extins puternic pe piețele din America de Nord și Marea Britanie, iar acum își continuă expansiunea în România și Ungaria. Intuitive este un jucător important, având printre clienții săi peste 130 de companii listate în Fortune 1000, inclusiv din sectorul bancar, al serviciilor financiare, asigurărilor, sănătății, energiei, telecomunicațiilor și producției.
Gigantul american este renumit pentru soluțiile și serviciile de migrare și modernizare în Cloud, securitate cibernetică și data/ML/AI/GenAI oferite. Aceștia au parteneriate cu cei mai importanți furnizori de public cloud, cum ar fi AWS, Google și Microsoft Azure.
În prezent, Intuitive are peste 400 de angajați la nivel global, punând accent pe creșterea personală și profesională a echipei prin mentorat, expunere la tehnologii inovatoare și colaborarea cu clienți globali.
Intuitive a ales Hays România, agenție de recrutare specializată, ca partener exclusiv pentru a găsi specialiști pentru întreaga gamă de roluri și pentru a derula procesele de recrutare și selecție. „Suntem mândri să fim partenerii Intuitive.Cloud, o companie renumită global, care își propune excelența în servicii și transformă pasiunea pentru tehnologie în inovație continuă. Această veste reprezintă un semn clar că experții din România sunt apreciați și căutați la nivel global, de aceea suntem încântați să le oferim oportunitatea de a se alătura acestei organizații remarcabile.” - a declarat Cristina Iacob, Director Executiv Hays România.
Intuitive a ales România și Ungaria pentru a se extinde datorită experților IT din aceste țări.
Jay Ashok Modh, fondatorul și CEO-ul Intuitive.Cloud, a declarat că are planuri pe termen lung pentru această regiune. „Intrarea noastră pe piață este o etapă importantă în viitorul companiei. Ne-am angajat să oferim servicii excelente, să lucrăm cu cei mai buni profesioniști din România, în timp ce ne extindem constant portofoliul. Obiectivul nostru este de a deveni un jucător dominant în Europa, continuând în același timp să ne extindem baza de clienți la nivel global, oferind echipei noastre din UE oportunitatea de a lucra la proiecte noi și diverse".
Intuitive are, de asemenea, o ramură de inovare care investește în startup-uri de ultimă generație precum DevRev, ArmorCode, EndorLabs, Tessell, SAFE.security, Datamin și multe altele, astfel încât candidații selectați vor avea ocazia să se implice în numeroase activități atractive. Compania nu intenționează să deschidă un birou fizic în România, ceea ce reprezintă o veste deosebit de bună pentru profesioniștii care vor putea lucra cu normă întreagă de la distanță, de oriunde din țară.
Toți cei care doresc să facă parte din transformarea peisajului tehnologic, lucrând cu o companie de inginerie renumită pentru inovație, sunt invitați să aplice la rolurile disponibile aici sau să contacteze direct Hays România la stamin@hays.ro.